Arù este un nume străvechi. În țara faraonilor numea Câmpurile de Trestie, lăcașul ceresc unde sufletul, ușurat de orice povară, se întoarce să trăiască în lumină. Dar înainte de a fi un loc, Arù este o stare de conștiință: aceea în care erai înainte ca lumea să te învețe să împarți — înăuntru și afară, eu și celălalt, cer și pământ.

Este un sunet care răsare în multe limbi ale cerului. În tamila veche, aru înseamnă „șase”: Aru-meen, cele șase stele, erau Pleiadele, al căror răsărit deschidea anul nou și care, în mit, l-au hrănit pe micul zeu Skanda. Iar la astronomii arabi același sunet locuiește în Alruccabah, Steaua Polară, pivotul neclintit în jurul căruia se rotește întreaga noapte. Pretutindeni, numele păstrează aceeași intuiție: există un punct fix și luminos din care totul începe.

Tradițiile de înțelepciune ale tuturor popoarelor îi păstrează amintirea. O numesc epoca de aur, grădina, câmpurile cerești: nu un timp pierdut în urma noastră, ci o dimensiune care locuiește dintotdeauna în adâncul inimii și așteaptă doar să fie amintită. Acolo nu există separare: cel care privește și ceea ce este privit sunt una.

În fiecare zi stelele îți trimit un mesaj: nu pentru a-ți spune ceva nou, ci pentru a-ți aminti ceva străvechi. Cuvintele pe care le găsești aici se nasc din întâlnirea dintre o voce a tradițiilor și cerul acelei zile, și sunt semințe: lasă-le să coboare dincolo de minte, acolo unde amintirea originilor este încă neatinsă, pentru ca ea să se poată, în sfârșit, trezi.

Arù nu este departe. Este locul din care nu ai plecat niciodată.